Participanții la jocurile loto din România sau din alte părți ale globului se angajează în această investiție atrași de perspectivele unor câștiguri colosale. Cu toate acestea, odată ce se găsesc în posesia premiului mult dorit, mulți dintre aceștia cad în capcana ispitelor cheltuielilor nechibzuite, își schimbă total modul de viață, iar după ce își consumă câștigul, au regrete care îi urmăresc pe parcursul întregii vieți.
Problematica asociată cu aceste câștiguri fulminante constă în absența unei certitudini că acestea vor transforma cu adevărat câștigătorii în indivizi cu o bogăție durabilă care să se propage până și urmașilor lor. Este o realitate recunoscută faptul că banii obținuți fără prea mult efort se risipesc la fel de rapid precum au fost și câștigați.
Ca rezultat, o proporție semnificativă dintre câștigătorii la loterie își epuizează practic întregul premiu în achiziții complet inutile, petreceri extravagante cu prieteni vechi sau noi, vacanțe costisitoare în locuri exotice din întreaga lume, în care acoperă toate cheltuielile, achiziționarea de mașini rare și foarte scumpe, și multe altele. În cele din urmă, unii dintre acești căștogatori se găsesc într-o situație financiară chiar mai jalnică decât cea în care se aflau înainte de a obține acel premiu.
Cu toate acestea, un număr mai mic dar totuși suficient de câștigători la loto, au ales să nu risipească rapid întreaga sumă câștigată. În schimb, au gasit o abordare strategică pentru a multiplica aceste fonduri, asigurându-și astfel un viitor stabil atât pentru ei, cât și pentru urmașii lor.
Soții Rosenau, exact că și alți câștigători precum Lerynne West, Lisa și John Robinson, Les Robins, Jason Fry sau Neal Wanless, au obținut un premiu impresionant la Powerball, în valoare de 180,1 milioane de dolari.
Din seria „Cei Mai Inteligenți Câștigători la Loto din Lume”, vă prezint azi cuplul Paul și Sue Rosenau, care a reușit să câștige un premiu masiv la Powerball (loteria de stat din Minnesota, Statele Unite ale Americii).
Jucători la loto care au luat cele mai bune decizii în privința banilor câștigați
Sigur că net în mână (mai exact în cont), au încasat suma de ‘doar’ 88 de milioane de dolari, restul sumei reprezentând taxele.
La loteria din Statele Unite (taxele sunt diferite în funcție de statul în care joci și obții premiul loto), dar în privința câștigului, ai două opțiuni diferite să încasezi banii: în 30 de tranșe anuale timp de 29 de ani, sau o singură plată (lump-sum) care va fi mult mai mică (sub 50% din premiu, restul reprezentând taxele).
Paul si Sue Rosenau
Înainte de obținerea marelui premiu, Sue lucra în cercetare, iar Paul în sectorul industriei grele.
Povestea lor este oarecum diferită față de ceilalți câștigători prezentați în această serie, deoarece fiind loviți de o durere imensă înainte de căștig, au decis să orienteze o mare parte din suma obținută către cercetarea și descoperirea de noi tratamente medicale.
Deși era o familie fericită, aproximativ cu cinci ani înainte de căștig, nepoata lor în vârstă de doar doi anișori, a fost diagnosticată cu boala Krabbe, o afecțiune foarte rară și foarte crudă care afectează în special nou născuții sau copiii foarte mici.
Boala Krabbe, este o tulburare metabolică rară și moștenită în care cantități dăunătoare de lipide (substanțe grase precum uleiuri și ceară) se acumulează în diverse celule și țesuturi din organism, distrugând celulele cerebrale.
Din păcate, nu exista leac pentru acesta afecțiune neurologica severă, iar de cele mai multe ori suferința se încheie cu trecerea pacientului în neființă.
Acesta este și motivul pentru care familia Rosenau, nu a putut decât să asiste neputincioasă la chinul iar ulterior decesul nepoatei lor în vârstă de doar câțiva anișori.
Deși a trecut cu greu peste pierderea suferită, Paul a simțit la aproximativ cinci ani de la pierderea nepoatei, că trebuie să joace la loto.
Deși era conștient că e foarte greu să câștigi un premiu mare la loto, Paul a jucat la loto săptămânal pe parcursul mai multor luni până într-o zi când s-a trezit că este marele câștigător al jackpot-ului.
Nu aveau acces la internet, dar Paul a auzit numerele la radio, în concluzie s-a dus să îi spună soției că a câștigat.
Sue nu l-a crezut deoarece nu era prima dată când Paul venea să o anunțe că a câștigat. Cu toate acestea, Paul a insistat că a câștigat, așa că s-au dus amândoi la loterie să vadă dacă ei sunt câștigătorii acelui premiu sau nu.
Ajunși acolo, le-au fost verificate numerele și au fost confirmați că fiind câștigătorii marelui premiu în valoare de 180,1 milioane de dolari (fară taxe) de la acea tragere.
Ce decizii a luat în privința banilor câștigați?
Avocatul i-a sfătuit să încaseze câștigul într-o singură tranșă (lump-sum), deoarece aveau deja o vârstă destul de înaintată iar astfel puteau realiza mai multe lucruri în timp scurt. După încasarea banilor (88 de milioane de dolari), au știut exact ce au de fcut cu banii. Și nu, nu era vorba de vile, palate sau mașini scumpe.
Nici măcar nu au schimbat casa în care locuiau. Au decis să rețină o sumă pentru a-și asigura traiul la bătrânețe, iar apoi s-au dus în vacanță în Hawaii, iar apoi la Disneyland împreună cu copii și unicul lor nepot în viață.
Cu toate acestea au dus cu ei și poza nepoatei pierdute în urmă cu cinci ani ca să fie și ea cu ei în acea vacanță.
După ce s-au întors din vacanță, au pus bazele fundației „The Legacy of Angels” (moștenirea îngerilor) în onoarea nepoatei pierdute Makayla.
Fundația finanțează studii pentru obținerea de noi tratamente care să vindece boala Krabbe. Mulțumită fundației create de soții Rosenau acum 15 ani, au apărut tratamente noi pentru această boală care pot prelungi viață pacienților utilizând celule STEM care înlocuiesc celulele cerebrale distruse.
Cercetătorii de la fundație, susțin că în câțiva ani e posibil să găsească chiar și un leac pentru cumplita boală.
Concluzie
După cum se poate observa, soții Rosenau fiind afectați de pierderea nepoatei, au decis să investească o mare parte din banii câștigați în cercetare pentru a găsi tratamente medicale pentru boala cumplită care le-a ucis nepoata. Această investiție este unică în grupul de câștigători inteligenți la loto din serie.
Pentru ei și-au asigurat doar confortul minim. Cu toate acestea, datorită faptului că s-au implicat activ în combaterea acestei boli, ei sunt apreciați și în ziua de azi și nu vor fi uitați.