Rezultate Loto, Știri, Scheme de Căștig și Arhivă Loto
Stiri

Cei Mai Inteligenți Câștigători la Loto din Lume – Lisa și John Robinson

Lisa și John Robinson în momentul încasării premiului

Participanții la loterie din întreaga lume se angajează în acest joc atrași de promisiunile de câștiguri uriașe, dar odată ce ajung să obțină premiul, mulți dintre aceștia cad pradă tentației de a cheltui fără discernământ, regrete care îi urmăresc ulterior toată viața.

Problema asociată cu astfel de câștiguri spectaculoase peste noapte constă în absența unei garanții că acestea vor transforma câștigătorii în oameni cu adevărat bogați. Este o realitate binecunoscută că banii obținuți fără efort prealabil se risipesc cu aceeași viteză cu care au fost câștigați.

De aceea, o proporție semnificativă a câștigătorilor la loterie și-a risipit practic întregul premiu pe achiziții complet inutile, petreceri extravagante cu prieteni noi sau vechi, vacanțe costisitoare în locuri exotice din lume, mașini rare, și așa mai departe. Într-un final, unii dintre acești norocoși s-au găsit într-o situație financiară chiar mai precară decât erau înainte de a obține acel premiu.

Cu toate acestea, un număr restrâns de câștigători la loto, deși nu foarte numeros, a ales să nu cheltuiască rapid toată suma câștigată, ci, în schimb, au adoptat o abordare strategică pentru a multiplica acele fonduri, asigurându-și astfel un viitor stabil atât pentru ei, cât și pentru familiile lor.

Din seria ‘Cei Mai Inteligenți Câștigători la Loto din Lume’ vă prezint azi cuplul Lisa și John Robinson care au reușit să obțină un premiu impresionat la loteria de stat din statul natal Tennessee, Statele Unite.

Lisa si John Robinson exact ca și Les Robins, Jason Fry sau Neal Wanless, au obținut un premiu impresionant la Powerball, în valoare de 327,8 milioane de dolari.

Jucători la loto care au luat cele mai bune decizii în privința banilor câștigați

Sigur că net în mână (mai exact în cont), au încasat mai puțin de jumătate din sumă.

La loteria din Statele Unite (taxele sunt diferite în funcție de statul în care joci și obții marele premiu), dar în privință câștigului, ai două opțiuni diferite să încasezi banii: în 30 de tranșe anuale timp de 29 de ani, sau o singură plată (lump-sum) care vă fi mult mai mică (sub 50% din premiu, restul reprezentând taxele).

Lisa si John Robinson

Lisa și John munceau din greu pe un salar mediu înainte de câștigarea acelui premiu uriaș. Cu toate acestea, din când în când, jucau câte un bilet la loto pentru că se sperau că într-o bună zi norocul le va surâde și se vor număra și ei printre marii câștigători la acest joc.

Așadar, în săptămâna în care a avut loc tragerea, John și Lisa au pus un bilet de dimineață bună, iar apoi s-au dus fiecare la locul de muncă.

După tragere, s-au trezit că sunt marii câștigători a unuia dintre cele mai mari jackpot-uri din istoria jocului Powerball. Reportul la acea tragere a atins valoarea de 1,58 miliarde de dolari, iar din cauză că John și Lisa nu erau singurii câștigători de la categoria I, după împărțirea câștigului, cuplul s-a ales cu suma de 327,8 milioane de dolari (fară taxe).

La scurt timp după încasarea premiului Lisa și John au început investițiile imobiliare

La scurt timp după încasarea premiului Lisa și John au început investițiile imobiliare, sursa imaginii: YouTube

Ce decizii a luat în privința banilor câștigați?

La scurt timp după obținerea premiului, cuplul a hotărât că cel mai bine este să investească banii câștigați în domeniul imobiliar.

Au achiziționat astfel mai multe case și apartamente pe care le-au dat ulterior în chirie, iar în ziua de azi dețin zeci de imobile date în chirie, de pe care încasează lunar o sumă impresionantă.

Pentru ei însă, au cumpărat o proprietate în valoare de 6,2 milioane de dolari (trăiesc și azi acolo). Proprietatea include o vilă cu suprafață utilă mare, un lac cu mini port pentru ambarcațiuni iar în interiorul imobilului au și un cinematograf unde pot urmări ultimele producții cinematografice alături de prieteni.

Spre deosebire de alți câștigători la loto care au ajuns prin tabloide datorită prostiilor pe care le-au făcut, Lisa și John nu au ieșit deloc în evidente, ci mai degrabă și-au văzut în continuare de treabă pentru a-și gestiona în mod inteligent noua avere obținută.

Lacul și portul situat lângă vila soților Robinson

Lacul și portul situat lângă vila soților Robinson, sursa imaginii: YouTube

Lisa și John Robinson ay câștigat premiul de la Powerball în 2016, iar faptul că au început investițiile imobiliare la scurt timp după aceea, îi menține și azi în topul bogaților din statul Tennessee.

Concluzie

Așa după cum puteți observa, nici măcar o sumă impresionantă de aproximativ 100 de milioane de dolari (cât au încasat cei doi soți după impozitarea profitului), nu i-a determinat să treacă la un stil de viață extravagant.

Lisa and John Robinson erau obisnuiti cu munca încă înainte de obținerea acelui premiu, în concluzie cunoasteau valoarea banului și aveau deja o idee în privința afacerilor care le-ar face dacă ar avea mulți bani.

Lecția oferită de cei doi este evidentă: ei au ales să rămână într-un con de umbră, nu au dorit să atragă atenția altora, de asta s-au și mulțumit cu un venit pasiv obținut din chirii.

Având mulți bani la dispoziție, nu și-au cumpărat mașini scumpe și nici nu s-au dus să viziteze locuri îndepărtate de pe planetă.

Au stat în banca lor și și-au văzut de treabă mai departe, consolidându-și averea pe măsură ce mai achiziționau încă o proprietate pe care ulterior au dat-o în chirie.