Rezultate Loto, Știri, Scheme de Căștig și Arhivă Loto
Stiri

Sacrificii Pe Care Trebuie Să Le Faci Pentru A Deveni Bogat

O afacere nouă necesită multe resurse

Dacă întrebăm 100 de persoane dacă vor să se îmbogățească, vei vedea că marea majoritatea vor răspunde afirmativ imediat.

Ei bine, multă lume nu știe că un om bogat, a făcut în viața lui destul de multe sacrificii pentru a ajunge în acea poziție privilegiată.

S-ar putea să fii șocat de sacrificiile făcute de unii dintre cei mai de succes antreprenori ai lumii, sacrificii care au fost necesare astfel încât să ajungă în vârf.

Succesul adevărat nu se obține ușor, iar în articolul de azi, am să încerc să prezint unele dintre cele mai importante sacrificii pe care un om poate să ajungă să le facă (sau măcar o parte din ele) pentru a deveni bogat.

Zece Sacrificii Care Te Pot Face Bogat

Pentru a avea succes în afaceri, sunt necesare câteva sacrificii care îți pot afecta relațiile cu cei din jur.

1. Timp cu familia și prietenii

Dacă întrebăm cinci dintre cei mai bogați oameni ai planetei despre sacrificiile facute în viața lor pentru a deveni cine sunt azi, unul din lucrurile pe care îl vor menționa imediat este: timpul petrecut cu familia și prietenii.

Sacrificiul aici se referă la timpul pe care l-au dedicat dezvoltării afacerii lor, timp pe pe care l-au rupt din timpul petrecut cu familia.

Întrebarea pentru tine este următoarea: „Tu poți sacrifica din timpul petrecut cu familia ta pentru a-ți dezvolta afacerea actuală sau o afacere nouă?”

Ei bine, dacă răspunsul tău este „Nu!”, află că nu ești încă pregătit să devii bogat. Dacă din contră, răspunsul tău este „Da!”, înseamnă că ești pe drumul cel bun pentru a deveni un antreprenor de succes.

2. Ore de somn

Oamenii de afaceri consideră că persoanele care dorm prea mult, nu vor deveni niciodată oameni de afaceri de succes, doarece în loc să lucreze la dezvoltarea unei afaceri zi și noapte, aceștia petrec acel timp dormind.

Ba unii chiar susțin că dacă dormi prea mult, îți dormi defapt viața.

Persoanele de succes petrec mult mai mult timp lucrând în comparație cu majoritatea. Dacă nu pot dezvolta o afacere, își cresc venitul având două sau chiar trei joburi.

Mai multe joburi înseamnă mai puține ore de somn dar mai mulți bani în portofel. Sigur că nu poți să faci asta la nesfârșit dacă ții la sănătatea ta, dar cel puțîn până pui pe picioare o nouă afacere sau până obții o oarecare suma de bani, este necesar să lucrezi mai mult decât în mod obișnuit și să dormi mai puțin.

3. Un nivel optim de sănătate

Petrecând mai mult timp la job sau cu afacerea pe care încerci să o dezvolți, îți va afecta nu doar orele de somn ci și modul în care te hrănești (vei sări peste mese sau vei mânca prost și pe fugă).

Pentru corpul tău, toate acestea sunt excese pe care vei începe să le simți după o vreme dacă continui tot așa.

Cu toate acestea, eu nu sunt de acord cu acest sacrificiu.

Sunt de acord că până dezvolți o afacere este necesar să lucrezi mult mai mult, iar orele de somn vor avea de suferit, dar de la somn mai puțin până la afectarea sănătății, este o oarecare distanță.

Nu uită că sănătatea este mai importantă decât banii. Nici o afacere nu merită, dacă tu te îmbolnăvești. În concluzie, excesele cu reducerea orelor de somn până se dezvoltă afacerea, se acceptă doar pentru pe termen scurt (câteva luni până la un an).



Dacă durează mai mult și începi să simți efecte în starea ta de sănătate, mai bine te oprești și cauți ceva mai ușor.

În ziua de azi există afaceri care te pot face bogat in timp destul de scurt si nici nu iti cer să tragi ca la ocnă.

4. Sănătatea mintală

Când îți dezvolți afacerea sau ai mai multe joburi pentru a-ți crește veniturile, numărul de responsabilități pe care începi să le ai poate să crească exponențial.

După o vreme, mai ales dacă este vorba de o afacere complexă cu multe responsabilități, poți deveni stresat datorită responsabiliatii deciziilor pe care trebuie să le ei pentru afacerea ta zilnic.

Ești conștient de faptul că dacă se întâmplă ceva rău, tu vei fi unul din persoanele responsabile care vor fi trase la răspundere.

Grijă aceasta ca totul să fie bine, poate să îți afecteze sănătatea mintală din cauza că creierul tău este încărcat cu mult prea multe responsabilități.

În astfel de situații, trebuie să înveți să plasezi o parte din responsabilități pe urmele altora, iar astfel vei diminua nivelul de stres la care ești supus zilnic.

5. Libertate

Orice afacere indiferent că e vorba de un start-up sau ceva stabil, îți va consuma mult mai mult timp decât ai estimat inițial și îți va cere să renunți la tot felul de momente pe care le puteai petrece cu cei dragi.

Mai mult decât atât, responsabilitățile care vin odată cu afacerea, îți vor limita libertățile individuale pentru că nu vei putea face ceea ce dorești ci vei face ceea ce trebuie.

În loc să iei o pauză să mergi în vacanță cu familia sau prietenii, tu va trebui să rămâi să te ocupi de firma. Până înveți sau găsești o cale să plasezi o parte din responsabilități pe merii altora, libertatea ta va avea mult de suferit pentru că vei pierde momente importante din viață când trebuia să fii defapt în cu totul altă parte.

6. Distracție

Distracția poate însemna foarte multe lucruri, de la jocuri pe calculator sau consolă, la ieșit cu prietenii la un fotbal, tenis, etc., ieșit în oraș după, etc.

Odată ce te pui să dezvolți o afacere nouă, timpul tău alocat tuturor acestor distracții se va diminua drastic.

Nu vei mai putea să te joci că înainte, să ieși în weekend cu prietenii, pentru că tu trebuie să te trezești devreme a doua zi, să începi lucrul.

O afacere poate solicita atât de mult timp până este pusă pe picioare încât te poate priva de toate aceste activități menite să te destindă și elibereze de stresul acumulat peste săptămâna.



7. Viață socială

Oamenii de succes mărturisesc că la începutul când își dezvoltau afacerea, au ajuns să sacrifice timp prețios petrecut cu prietenii.

Unii dintre ei au stat atât de mult timp departe de gașca de prieteni pe care o aveau, încât în timp au pierdut o mare parte din acei prieteni.

Cu toate acestea, în momentul în care afacerea e stabilizată și are succes, vei avea mult mai mult timp la dispoziție pe care să îl petreci cu gașca ta de prieteni și amici.

8. Îți vei pierde o parte din umor

Dacă până atunci ai fost o persoană care produce zâmbete în jur deoarece este comică prin tot ceea ce spune și face, implicarea în dezvoltarea unei noi afaceri care îți poate acapara mai tot timpul, îți va reduce și nivelul de umor deoarece vei deveni o persoană mult mai serioasă.

Responsabilitățile care vin odată cu o noua activitate, te vor face să te gândești la lucruri mult mai serioase, iar astfel umor tău va avea de suferit.

9. Vacanțe

Mulți oameni de afaceri de succes, recunosc acum după câțiva de la lansarea afacerii lor, că în perioada de început, unii dintre ei au ajuns să nu mai meargă nici măcar în concediu unu sau chiar doi ani la rând.

Faptul că nu mergi în concediu poate fi cauzat de lipsa timpului necesar sau lipsa banilor pentru respectiva excursie.

Asta se întâmplă deoarece o afacere nouă necesită nu doar timp ci și numeroase resurse (financiare, umane, etc.), până ajunge să funcționeze normal.

Evident că după ce dezvolți afacerea, vei avea atât timp cât și resurse financiare să călătorești cam oriunde îți dorești.

10. Timp

În momentul în care dezvolți o nouă idee de afaceri și deja știi ce trebuie să faci pentru a o pune pe picioare, vei ajunge singur să îți limitezi timpul dedicat altor activități.

Timpul tau devine mult mai pretios

Cand dezvolti o noua afacere, timpul tau devine mult mai pretios, sursa: Pixabay.


Vei ajunge să stai mai mult la locul de muncă, vei veni mai târziu acasă și vei începe să ieși mult mai rar în oraș.



Prietenii și familia ta vor remarca acest lucru, iar dacă toată această activitate de dezvoltare va dura puțin (câteva luni, maxim un an), ei te vor aștepta si vor fi alături de tine până pui totul pe picioare.

Cu toate acestea, dacă devii ineficient și prelungești activitatea de dezvoltare pe mai mulți ani, nimeni nu va fi dispus să te aștepte. Oamenii (inclusiv familia) se vor îndepărta încet de tine și vei ajunge sigur.

Concluzie

Dezvoltarea unei noi afaceri necesită evident timp, dedicare și resurse multiple. Cu toate acestea, nu uita că nici o afacere nu este mai importantă decât sănătatea ta. Nu uita nici de cei din jurul tău pentru că o afacere care nu reușește să crească nu este cel mai important lucru în viață.